Despre Dr. Simina

Medic dermatolog cu o pasiune pentru sănătatea și frumusețea pielii,

Dr. Simina

Absolventa a Facultății de Medicina și Farmacie din Oradea, promoția 2012-2018 cu rezultate remarcabile (șefă de promoție), a urmat rezidențiatul în Clinica de Dermatovenerologie a Spitalului Județean de Urgență Bihor și a efectuat stagii de pregătire în Franța ( Centru Universitar Victor Dupoy, Argenteuil), cu finalizarea unui modul universitar cu durata de 1 an în domeniul  dermatologie pediatrice în cadrul  universității Bourgogne din Dijon, Franța.

Fiind înclinată spre cunoastere și dezvoltare profesională, a fost prezentă ca participant și speaker în cadrul congreselor destinate rezidenților dermatovenerologi (Reziderma) și a celor naționale organizate de Societatea Română de Dermatologie (SRD), luând parte și la cele europene, organizate de Academia Europeană de Dermatologie și Venerologie (EADV). Pe parcursul rezidențiatului a urmat diverse cursuri și workshopuri de consolidare a cunoștiintelor:

2019 – Certificat Curs Formare Continuă – Chirurgie Dermatologică, SRDO, Cluj-Napoca, România

2019 – Certificat Curs Formare Continuă – Noțiuni de Dermatoscopie, SRDO, Cluj-Napoca, România

2021 – Atelier Fotodermatologie, Paris

2022 – Curs Criochirurgie, EADV, Madrid, Spania

2022 – Workshop chirurgie dermatologica, EADV, Milano, Italia

2023 – Curs Genodermatoze, EADV, Innsbruck, Austria

2022 – Curs Hidradenită Supurativa, EADV, Porto, Portugalia

2023 – Workshop “Tratamente faciale, de la peeling, biorevitalizare și substanțe de umplere”, SRD, Oradea, Romania

Membră

Societății Române de Dermatologie (SRD)
Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie (EADV)
DESPRE

Dr. Simina - expert în îngrijirea pielii

Pe lângă activitatea medicală, aduce contribuții în cercetare prin redactarea de articole și colaborând la realizarea unor ghiduri:

  • Severe inflammatory tinea capitis in a child receiving baricitinib therapy for alopecia areata, S. Rotaru, M. Common, E. Mahé, Annales de Dermatologie et de Vénéréologie V 150, June 2023,160-161
  • Ghid acnee vulgara – 2021 Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2021 A.C Nicolaescu, M.M Constantin,I Brihan, S. Bucur, S.Ionescu, D.M Ciurduc, S.A Rotaru

Te invităm să beneficiezi de experiență și cunoștințele medicale a doamnei doctor Simina Rotaru în cadrul unei consultații.

Dr. SImina Rotaru